Cică..(1)

Dragul meu,
Când ţi-am zis să mă laşi naibii să respir,
N-am aşteptat flori.
Am aşteptat să-ţi văd perfectul tău spate, lăsându-mă să-mi usuc obrajii de lacrimi, în voia sorţii..
Am vrut să rămâi, dar să fii departe. Ohh.. !
E atâta voinţă în durerea mea; vrea să arunc în abis tot ce te leagă cu lanţuri de sufletul meu, până ajung să mă târăsc pe mine acolo. Dar îţi promit,
Şi jur solemn,
Că iubirea mea pentru tine n-o să se măsoare în cioburi de adio,
Nici în bălţi de lacrimi,
Nici în vorbe pe care să le apăs cu un compas, până explodează.
Nu.
Ea va fi plină până la refuz de gânduri sincere, gri, uscate,
Ce vor avea şi naştere şi sfârşit când le voi sufoca, iar,
Trimiţându-le la tine.
Cu asta închei durerea ochilor mei ce zbat rugându-se să le dau odihnă eternă,
Păstrând odată cu odihnirea veşnică, amintirea ta tragică 
Ce-mi va aduce iarna în arterele inimii.